nimic nu e.

3 februarie 2008
 
 
Zburam, fugeam de la tine,

ca o catea turbata.

Ardeam si nu simteam.
(A.H.)

life is peachy

1 februarie 2008
Azi va iubesc pe toti. Prea multe lucruri bune in cateva zile. Imi invidiez propria karma .
Cui ii pasa de prima restanta ? Sau de un inceput (ratat) de gripa?
Nu mie.
[ totusi maine sa-nceteze greva cfr , pretty plsss. ah, si sa vina zdubii]

Broccoli la cuptor pe pat de cartofi

27 ianuarie 2008
De ceva timp nu ma mai delectasem gatind si pornind de la o idee de-a

. Acum, nu mai pot exista dubii.
La piata mai toate legaturile de broccoli aratau pleostite, doar doua se salvau. Nu imi ajungeau ca sa pot pregati o garnitura  pentru doua persoane si de-abia acasa am avut revelatia: m-am gandit sa combin broccoli cu cartofi – oarecum cacofonic vorbind.
 
Sa zicem vreo 10 cartofi medii, pe care i-am fiert in coaja (numai in coaja sa fie fierti,
ca altminteri nu iese bun!).
 
Intre timp am fiert si cele doua legaturi de broccoli, intregi, fara sa le separ in buchetele. Se sareaza apa pentru broccoli, altfel n-au un gust prea minunat.
Se unge un vas emailat (sau o tigaie care poate fi bagata la cuptor) cu unt. Cu mult unt. Se fierb legaturile cu broccoli 15 minute, jumatate din timpul necesar cartofilor.
 
Am curatat cartofii de coaja si i-am taiat  rondele; am pus jumatate din rondele pe fundul vasului si-apoi un strat de buchetele de broccoli.
 
Apoi, am adaugat a doua parte de cartofi rondele si in final am ornat frumos cu broccoli. Am sarat un pic rondele de cartofi in timp ce le distribuiam in vas.
 
Am pregatit un sos dintr-o smanatana de gatit ( se poate folosi si cea normala, dar trebuie diluata cu lapte), 2 oua vartoase, piper cat cuprinde, patrunjel,
oregano si busuioic. Si iara sare.
 
Inainte sa dau la cuptor (incalzit in prealabil vreo10 minute) am turnat cu elan sosul de-mai-sus si-am incercat sa fac in asa fel incat sa cuprinda tot continutul vasului, nu numai partea superioara ornata cu broccoli.
 
In incheiere, am presarat cascaval + parmiggiano reggiano si-am dat la cuptor pret de 20, maximum 30 de minute, cat sa se gratineze.Cascavalul trebuie sa devina auriu, iar broccoli un pic crocanti.
 
Mi-a luat cam o ora per total, iar rezultatul a fost magnific. Se serveste c-un vin alb demisec dat la rece o ora, ca garnitura sau simplu. Pe fundal merge un acid-jazz.
Sa va fie de bine.
Reteta pentru broccoli cu cascaval o luati de la Mar :) .



4 am

20 ianuarie 2008
 

 thanks dear M. 

 pentru  fotografia cu care am inchis o saptamana
 mult prea lunga
 ce bine 
 ca trenurile se mai si intorc de unde au plecat
 
[zero 7 oricnd] 

anything but the girl

11 ianuarie 2008
Odata, pe tren, jumatate din calatorie am ascultat Missing, in continuu. Pana cand trenul a oprit in Ianca, un orasel in apropierea Brailei. Acolo niste copii bateau mingea pe maidan, aproape de peron. Le auzeam strigatele, cum dadeau suturi in minge iar mingea parca statea sa pocneasca. Ce distanta mica era intre blocurile de patru etaje cu rufaria intinsa neuniform, c-o fereastra luminata, alta ba, in zig-zag si trenul nostru. Cum o fi oare s-auzi fluieratul cfr-istului in fiercare ora, sa  fii spionat cand seara se lasa, de calatorii indiscreti si plictisiti care poposesc doua-trei minute in gara?
In fine, am uitat de piesa pana acasa.
In Missing totul ma obsedeaza. Vocea ei, usor nazala, ca un strigat infundat, culmineaza cand spune cu dintii stransi You found some better place. Si iarasi, you’re long gone/ but I can’t move on.  Si-apoi aproape dor bratele ei nefiresc de lungi, cum atarna pe langa corpul schilodit ca intr-o pictura de-a lui Schiele, umerii ingusti, vartejul si perciunii ei, colturile buzelor prabusite si picatate in rosu-caramiziu ca intr-o masca chinezeasca.
Si omoplatii lui, camasa alba , patul ravasit si chitara, si mai ales degetele scurte intinse peste buze sau verigheta stinghera…
Cum ea isi framanta mainile in prim plan, stramba ca si veioza cu abajur rosu, care sta intr-o rana  in spatele ei.
Orasul pe-nserate si pasii ei mari, in tenisii albi: I’m walkin’ down your street again/ Past your door/ I guess you don’t live there anymore.
Pentru ca macar o data, fiecare s-a simit

 

 

Untitled 03.01.08

3 ianuarie 2008
 
Tot am zapada pe pervaz. Nu uita, etajul noua e mai aproape de cer.
Scrumiera e goala si teribil de lucioasa; neagra ca smoala; casa tot goala. Stii, singura nu pot face parchetul
sa scartie. Mi-e lene sa fac ceva, orice, doar pentru mine..
Au fost prea multe zile de zapada. Razlog, Sofia si in final
Bucurestiul meu de-altadata, mai alb ca niciodata. Vreau vara asa de mult inapoi in
seara asta. Doar in seara asta.
Nu a mai nins asa din 2002, dar pe-atunci nu ne cunosteam.
Un an mai tarziu incercai sa ma trezesti cu cea mai amara cafea pe care
am baut-o vreodata. In drum spre baie, m-am impleticit si-am agatat un
scaun cromat dupa mine. Apoi te-am imbratisat pana la oprobiu in gangul de langa strada mea. Cateodata
stiu sa insist doar la tine. Ma urasc pentru asta. Propun ca la anu’
mosul sa nu mai fie asa de darnic cu mine, sa nu-mi mai aduca nici
rochita, nici canapea rosie, nici carti, nici calatorii sau oameni
minunati precum Vesi sau Maggie….zi de zi, ii vad pe oameni cum cum ii
ajuta pe cersetori si vagabonzi cu cateva monede, din ineritie, parca, 
dar niciodata nu i-am vazut dandu-le o imbratisare…si asa, mai trecut un Craciun, pentru noi. Poate cel mai frumos de
pana acum pentru mine, cu  bunicii  pe care nu ii mai vazusem din vara,
cu mama si tata de care imi era atat de dor. Si poate cel mai friguros. Mi-a lipsit totusi ritmul trompetei, sa stii.
 
[ Sade in playlist: pentru o noapte cu viscol ]

let’s walk no more

7 decembrie 2007
 
 
Let’s walk , i said.
Let’s go home and smoke in the tub, you said.
You’re right, i thought.
 
[ playlist: trip-hop anthology: warm sound for cold nights]
 

slalom

4 decembrie 2007
 

    Prin liceu credeam ca voi fi toata viata o inadaptata, precum Zeno Cosini a lui Svevo. De fapt nu m-am schimbat prea mult, ma resemnez repede, vad lucrurile prea diferit de multi altii, nu stiu sa ma supun si privesc chioras atunci cand simt impulsul. Insa intre timp mi-am gasit locul. Si iata-ma acum, scriu, ascult Aphex Twin, mananc gem de gutui, pentru ca preferatul meu, cel de visine s-a terminat si sunt fericita. Gem, unt si paine prajita. Asta face diferenta . Fericirea, nu untul. Desi untul are  povestea lui, e acelasi pe care il mancam in copilarie. Nu stiu daca se gasea la alimentara si inainte de 89, dar amabalajul arata atat de comunist, atat de anacronic in rafturile de astazi  doldora de produse. Ambalajul e alb, opac, de proasta calitate, oarecum poros . Cateodata are foma paralelipedica usor alterata. Cu albastru scrie simplu UNT,  iar cu rosu DE MASA, GRASIME 65%, 200 g.<!–
Toti ma-ntreaba de ce sunt asa fixata cu perioada comunista. Ce stiu eu de pe-atunci? nu de alta, dar aveam  2 ani (!) la revolutie – cu r mic pentru ca nu a fost o Revolutie, ci o lovitura de stat in toata regula. As raspunde, mizeria pe care a lasat-o in urma, mizeria din oameni, saracia duhului. Cu asta ma confrunt zi de zi.
A fost greu la inceputul anilor ’90 si nu vorbesc de partea strict materiala. Copii fiind, am fost bombardati de filme in care familiile locuiau in case mari, cu scari pompoase si gradini ample in care luau micul dejun; ei aveau frigiderele arhipline si masini cum in Romania rar pomeneai, ca in abtibildurile de la guma Turbo – rosii si decapotabile; copiii aveau  camera lor frumos colorata, cu mobilier pe masura si multe, multe jucarii. Stiam deja ca se poate mai bine. Realitatea nostra nu se compara cu cea a televiziunii prin cablu si nici nu cresteam intr-un sistem bine organizat, precum cel socialist, nu am fost soimi ai patriei si nu asteptam cu nerabdare sa devenim pioneri.
Prin clasa a-III-a mi-am serbat ziua. Au venit aproape toti colegii, muzica in voga (gen 3 sud-est si genius :D ), dansuri in stil Micheal Jackson , confetti, baloane, ordefuri, tort Arici de la cofetaria ?tef, Coca-Cola si Fanta dupa plac. La un moment dat, Andrei C. ma intreaba daca el si baietii se pot uita cateva minute la meci juca nationala Romaniei ! Expresia fetei mi-a tradat reticenta. De fapt ma gandeam sa ii cer voie mamei, pentru ca tv-ul era in dormitor. Atunci, Andrei m-a luat deoparte in hol, si cu un aer grav mi-a spus: "Sa stii ca daca nu ai televizor color, nu e o rusine, se vede meciul la fel de bine. Si noi ne-am luat televizor color acum vreo 2 luni".  Au fost cuvinte prea incisive pentru mine si prea mature pentru el, desi aveam doar 10 ani. Cu Andrei m-am intalnit de curand, nu m-a recunoscut initial. Mi-a spus ca joaca fotbal profesionist, in seria B si vrea sa faca bani.
Tata a plecat prima data a plecat din  Romania prin 92 si nu intelegea de ce cosurile de gunoi din occident sunt pline pe sticle de plastic, de ce oamenii le aruncau, cand la noi se gaseau atat de greu si le strangeam cu parcimonie in debara. 
Bunicul a fost disident , si-a luat-o pe cocoasa o jumatate din viata. I-au luat totul si nu se mai putea angaja. Mergea sontc si ghebos, purta ochelari imensi cu rame groase. Ma speriam cand il vedeam. La 50 de ani era deja senil si surd de la batai, asculta Radio Europa Libera si scria petitii, asteptandu-i pe americani. A murit imediat dupa revolutie. Noi am stat cu chirie intr-o casa cu tavan inalt , nu  ne-au dat apartament  pentru ca tata nu era inscris in partid. Mai bine asa, au fost ani frumosi pe strada Craiului, cu bicica mea cu patru roti in curtea cu umbrar si cires de mai. Tata a ramas pana in ziua de azi pro-american si nu il judec.
    Acum doi ani am luat-o perpedes pe strada Craiului, unde era casa noastra cu tavan inalt. Strada are o alta denumire si in locul casei noastre, a fost ridicata o vila. Vila Conte scria cu auriu pe o placuta de marmura. Casa din stanga era in paragina, portile verde brad  ruginisera partial. Acolo statea rusoaica-evereica de la care mama imi cumparase primii cercei bobi??, din aur roscat. Vecinii spun ca tanti Anastasia a emigrat in Israel. Casa din dreapta fost daramata, tot mastodontul Vila Conte a inglobat terenul. Acolo locuiau o profesoara, mam? cu o fiica din flori si bunica. Tatiana era cu 10 ani mai mare decat mine si mi-o amintesc balaie cu ochii deschisi. Ne invata poezii. Pe mine si pe gaini. Eu mai pricepeam cate ceva, gainile in schimb se incapatanau, cotcodac-cotcodac  cat era ziua de lunga,  asa ca le punea la respect cu nuiaua. Piscuta pis-pis-pis, te-am visat azi noapte-n vis…. In 90 au vandut totul si s-au mutat la bloc, tot in centru. Toti si-o amintesc frumoasa pe Tatiana. A  ajuns eleva la liceul in care mama ei preda limba romana. Prin clasa a-XI- a fost exmatriculata pentru ca avea o relatie cu un profesor de mate, insurat si cu vreo douaj de ani mai mare. Mai departe nu stiu ce i s-a intamplat.
    Asta se-ntampla de fiecare data cand mananc din untul meu comunist, imi vin in cap tot soiul de amintiri.  Proust avait les petites madeleines et moi…j’ai le beurre.
 
[Probabil va continua]

scream quietly on a sunday night

5 noiembrie 2007
 

Cautam naluci prin ploaia marunta.
 
[asadar Billy Holiday... in timp ce pregatesc ceaiul de seara, iar parchetul imi scartie usor sub talpile goale. Ceai negru sau verde? Cu sau fara lamaie? Sa fie biscuti cu miere sau spritati?]


in continuare

28 octombrie 2007
 … din o mie de motive.
pentru ca cineva e in spatele meu, atunci cand incepe nelipsitul pogo la zsz.
pentru ca nu ma pierzi din vedere in web, unde brate si picioare zboara.
pentru ca imi gatesti si aranjezi masa cu dibacie.
si mai ales pentru ca noaptea un brat ma cauta in somn si ma inveleste, iar eu am de cine sa imi rezem fruntea.
pentru ca ai grija de computerul meu si de dezordinea de pe desktop.
pentru ca imi dai bretonul la o parte din ochi si imi anticipezi gusturile cand vine vorba de muzica.
pentru ca stii cand sa ma ignori(ezi).
 
[introducing The Cinematic Orchestra]

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X